Nata Albot invitată la Founders Dinner: „Cele mai buni afaceri sunt cele care vin să rezolve nevoile oamenilor”

În cadrul pre-acceleratorului Startup School, în afară de teorie și mentorat unu la unu cu antreprenoare și antreprenori locali, din diasporă și din România, sunt organizate și evenimente inspiraționale. 

Pentru participantele și participanții la program, tineri cu vârstă de la 13 la 20 de ani din toată țara, sunt organizate întâlniri cu antreprenoare și antreprenori din Republica Moldova. Oameni care au avut același start, aceeași pregătire, provin din aceleași localități, cu aceleași preconcepții.

La Cina Digitală cu Fondatoarele și Fondatorii (Founders Dinner) am vorbit cu Nata Albot despre experiențele prin care a trecut și lecțiile învățate din activitatea Fromtheheart.shop și alte porniri antreprenoriale din trecut. 

Nata zice că cel mai important este să știi că prin activitatea ta poți ajuta o comunitate de oameni și că produsul tău va rezolva o problemă reală. Ea relatează și despre cât de important este să cercetezi domeniul în care vrei să faci antreprenoriat, să planifici activitatea și cât de mult contează să fii vizionar sau vizionară. Dar și cât de importante sunt relațiile umane, tare des, mult mai necesare decât investițiile.

Idei evidențiate în discuția cu Nata Albot: 


#nu subestima puterea networking-ului tău – primii pași pe care îi vei face în antreprenoriat va fi susținută de rețeaua de oameni pe care ai creat-o pe parcursul anilor;

#încearcă să rămâi în memoria oamenilor care te refuză – cere feedback să știi cum poți să devii mai bun;

#studiază piața. Există consumatori reali pentru produsul tău? Consumatorii potențiali sunt interesați de serviciile tale? Sunt gata ei să achite pentru pentru produsul și serviciile tale?

#Republica Moldova are nevoie vital să meargă în online – producătorii locali au nevoie de această vitrină digitală ca să ajungă nu doar la oamenii din țară, dar și la diasporă;

#este importantă experiența utilizatorului de pe telefon să fie una cât mai prietenoasă; 

#respectarea angajamentelor și a deadline-urilor este importantă, mai ales în domeniul comerțului electronic;

#să abandonezi activitatea de antreprenoriat e mult prea simplu – la unele idei Nata a lucrat prea mult și a investit bani și timp, și pur și simplu învață din greșeli; 

#cele mai bune afaceri sunt cele care vin să rezolve nevoile oamenilor;

#în antreprenoriat este important să înțelegi când trebuie să te detașezi de afacerea ta. Dacă vezi că nu evoluează – trebuie să te orientezi către noi orizonturi

Marți, pe 22 decembrie va fi evenimentul de absolvire, unde participanții vor face pitching la ideile lor de startup la care au lucrat timp de două luni. Ești așteptat pe acest link mâine, să susții viitorii fondatori de startup-uri tehnologice din Republica Moldova. 

Startup School este unicul program educațional despre antreprenoriat tehnologic destinat tinerilor liceeni din Republica Moldova, prin care își propune popularizarea inovației, modelelor de business scalabile și crearea afacerilor cu misiune în rândul tinerilor.

Startup School este organizat de acceleratorul de inovație și antreprenoriat Dreamups, partener general, Orange Systems, cu suportul EFSE Entrepreneurship Academy și Librăria Bestseller.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *