Pe 27 iunie, am celebrat inovația și abilitățile antreprenoriale dezvoltate de participanții și participantele programului național Startup School by Dreamups, ediția 2024. Cei 135 de liceeni și liceene au învățat principiile antreprenoriatului tech și le-au aplicat în crearea propriilor startup-uri, prezentând cele mai bune 20 de idei de afaceri la evenimentul Demo Day, unde echipele finaliste au fost premiate.
Despre Startup School by Dreamups
Pe parcursul a 6 săptămâni, 1293 de participanți și participante, alături de 50 de profesori/profesoare din program, au însușit bazele fundamentale ale unui concept de afacere tech cu impact global.
Aceștia/acestea au beneficiat de acces pe platforma de e-learning, UpFactory, cu lecții preînregistrate în limba română, rusă și limbajul semnelor, precum și ateliere practice alături 10 mentori/-e rezidenți/-te care i-au ghidat în acest parcurs.
Inna STOIAN, Specialistă granturi, Terre des hommes Moldova: „Ce am apreciat în mod deosebit la ediția 2024 a programului Startup School este îmbunătățirea platformei, care a devenit mai incluzivă. Programul actual a oferit oportunități de învățare pentru un număr mult mai mare de tineri și tinere, favorizând participarea activă a acestora. Tinerii au puterea de a schimba lumea, iar investiția în potențialul lor este esențială pentru construirea unui viitor prosper și durabil.”
20 de echipe finaliste ale ediției 2024
Echipele au dezvoltat idei în diverse domenii, printre care se numără educația, monitorizarea sănătății, consultații psihologice cu utilizare de inteligență artificială, aplicații pentru analiză și monitorizare, dispozitive medicale, socializarea și conexiunile, siguranța, reducerea risipei alimentare, informații despre transport și siguranța elevilor, etc.
Tinerii/-ele au colaborat în echipe pentru a dezvolta un startup și au prezentat conceptele în fața unui juriu calificat, format din reprezentanți ai partenerilor, organizațiilor internaționale și locale de profil, precum și din fondatori de startup-uri.
Svetlana ANDRIEȘ, Reprezentantă adjunctă de țară, UN Women Moldova: „Deși observăm îmbunătățiri pe indicele egalității de gen în Moldova, avem încă prea puține antreprenoare. De aceea susținem Startup School și ne bucurăm să vedem azi în sală atât fete, cât și băieți. Prin Startup School, nu doar puteți explora antreprenoriatul tech, dar și testa idei inovative și contribui la dezvoltarea economică locală. Cerul nu este limita; încercați, îndrăzniți, testați!”
Cunoaște echipele câștigătoare
Premiul pentru activitate creativă pe social media, Founders of Technological Business, IPLT Alexandr Pușkin, Chișinău – aplicație beauty pentru analiză și monitorizare a pielii, oferind recomandări personalizate și chat cu cosmetolog și AI, cu acces la magazin online.
Locul III, NutriSave, LTR Aristotel, Chișinău – aplicație AI pentru crearea unui meniu săptămânal personalizat, adaptat bugetului și preferințelor utilizatorului, reducând risipa alimentară prin recomandări de diete și prețuri comparative.
Locul II, Event Go, IPLT Alexandr Pușkin, Chișinău – aplicație care facilitează căutarea evenimentelor în zona ta, oferind funcționalități prietenoase, informații complete și șansa de a câștiga premii prin jocuri integrate.
Locul I, echipa PhenotypeX, LTR Aristotel, Chișinău – seră de fenotipizare de mare precizie, facilitând cultivarea plantelor în condiții controlate și monitorizate în detaliu, utilizată pentru cercetare și studii avansate în biologia plantelor și agronomie.
Totodată, etapa finală a programului Startup School a adus în prim-plan încă 16 idei remarcabile:
- UAim, LTR Aristotel, Chișinău – platformă pentru admiterea la universitate cu informații, consiliere, calculator de admitere, suport AI și chat cu studenții.
- Teens Financial Development, IPG Mihai Eminescu, Cantemir – platformă online de educație financiară cu cursuri interactive, lecții, videoclipuri și opțiuni premium.
- BusinessTeach, Colegiul Naţional de Comerţ al ASEM, Chișinău – platformă pentru gestionarea cazurilor de bullying, cu soluții personalizate, suport prin tehnologie AI și asistență de expertiză.
- Ineffable, IPLT Mihai Eminescu, Florești – aplicație de planificare și monitorizare a sarcinilor personale pentru elevi, angajați și ONG-uri.
- InnoTech, IPLT Mihai Eminescu, Florești – aplicația cu informații live despre transportul public pentru siguranța elevilor în drumul spre școală.
- Edu.Unio, IPLT Mihail Sadoveanu, Călărași – platformă educațională cu curriculum actualizat, materiale în format audio, rezumate și sarcini practice.
- SwiftTECH, IPLT Constantin Spătaru, Leova – dispozitiv medical cu soft intern, capabil să efectueze analize medicale la domiciliu.
- NOVAPASSA, IPLT Constantin Spătaru, Leova – platformă educațională pentru elevi, cu materiale școlare în română și engleză și teste personalizate.
- Business Innovations In Internet, IPLT Alexandr Pușkin, Chișinău – aplicație ce conectează persoanele cu interese similare, oferind recomandări personalizate și facilitând discuțiile.
- The Fixies, IPLT Alexandr Pușkin, Chișinău – aplicație de motivare cu liste DOit și grafice pentru gestionarea progresului săptămânal.
- AD Tech, IPLT Alexandr Pușkin, Chișinău – utilizarea automobilelor pentru reclamă digitală, aducând vizibilitate companiilor și venit adițional șoferilor.
- The Dream Factory, IPLT Petru Rareș, Soroca – platformă de consultații psihologice cu inteligență artificială, jocuri interactive, filme și sarcini practice.
- Epsilon-streetguard, IPLT Ion Luca Caragiale, Orhei – aplicație pentru alertă rapidă în situații de pericol, notificând autoritățile sau persoanele din apropiere.
- HealfySync, IPLT Pro Succes, Chișinău – platformă pentru livrarea rapidă a prânzurilor și alimentației sănătoase pentru companii, antreprenori și profesioniști IT.
- Enigma, IPLT Mihai Stratulat, s. Boșcana, Criuleni – facilitarea integrării ușoare a dispozitivelor smart home prin suport video educațional personalizat.
- Spark, IP Școala profesională nr.6, Chișinău – aplicație pentru monitorizarea sănătății cu alarme de urgență, pentru persoanele în etate și cu dizabilități.
Crina BURCĂ, Partnerships & Fundraising Manager, Dreamups: „Startup School este primul pas pentru liceeni și liceene în lumea antreprenoriatului tehnologic. După ce finalizează acest program, încurajăm pe fiecare să-și continue călătoria și să-și dezvolte potențialul. La Dreamups, suntem pregătiți să sprijinim această dorință, oferind suport de creștere tinerilor/-elor prin ecosistemul nostru de accelerare, investiții și comunitate.”
Ești curios/curioasă cum au prezentat tinerii și tinerele? Urmărește pitch-urile echipelor și evenimentul Demo Day pe pagina proiectului Startup School by Dreamups.
Programul este dezvoltat în cadrul inițiativei „De la liceu la lider: Sprijinirea tinerilor specialiști și a viitorului în Republica Moldova prin incluziune și accesibilitate”, realizat de Acceleratorul de Inovații și Antreprenoriat Dreamups ca parte a proiectului „MYCS: pentru o societate civilă de tineret mai puternică”, implementat de Fundația Terre des hommes Moldova în parteneriat cu Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (România) și Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (Moldova) și cofinanțat de Uniunea Europeană.
www.tdh.md/MYCS
#MYCS #împreună #maiputernici #maibine
Startup School este de asemenea susținut și finanțat de Uniunea Europeană prin Proiectul EVOLVE4GE – „Egalitate de gen pentru dezvoltare” implementat de UN Women Moldova, Fundația Est-Europeană finanțată de Suedia și realizat cu suportul partenerilor strategici Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie, Ukraine-Moldova American Enterprise Fund.
Apreciem mult sprijinul partenerilor de comunicare, Centrul Național de Inovații Digitale în Educație Clasa Viitorului, Diez, Agora, Zugo și Realitatea.