Despre munca online. Vezi care sunt impresiile participanților în hackathon-ul „Inovație pentru munca la distanță”

Era muncii la distanță abia începe, iar organizația Dreamups găsește soluții inovative în doar 48 de ore. În cadrul sesiunii „Târgul de idei” au fost create echipele de lucru pentru hackathon. Aplicanții în eveniment cu sau fără o idee de afacere au avut oportunitatea să formeze echipe sau să se alăture ideilor care le-au plăcut.

Timp de două zile participantele și participanții au avut parte de sesiuni de mentorat și workshop-uri. Astăzi au aflat cum trebuie să dezvolte un customer development și care este secretul unui pitch deck ȘOCANT. Iată câteva opinii:

Victoria Bobeica: „Lucrez la distanță mai bine de jumătate de an și tema pentru mine este foarte actuală. Respectiv, ami interes pentru așa tip de evenimente. Pentru mine hackathonul este o oportunitate pentru networking și să fac parte din o echipă bună, cu oameni care se întâlnesc cu aceleași probleme ca și mine. Aștept ca rezultatul de mâine să fie o muncă comună și să învățăm din toată activitatea colegilor noștri.”

Andrei Ceban „Am aflat despre acest eveniment pe LinkedIn și am aplicat deoarece acest domeniu mă interesează. Consider că trăim într-o situație fără precedent și motto-ul acestui hackathon de a crea inovație pentru munca la distanță este foarte binevenit.”

Corina Prigorschi „Sunt impresionată de hackathon, fiind prima mea participare în astfel de eveniment. Credeam că va fi ceva formal, dar discutăm cu colegii din prima zi și este foarte interesant. Îmi place conceptul evenimentului deoarece se strâng oameni din diferite background-uri diferite care vor să contribuie la implementarea ideilor în soluții practice.” 


Duminică, pe 23 mai, la ora 16:00 va avea loc DEMO DAY, eveniment unde poți să te conectezi și să vezi la ce au lucrat echipele remote timp de 48h.

Hackathonul „Catalyst” este organizat de Dreamups, partener general Orange Moldova și face parte din programul Tekwill Ambassadors 2021 realizată cu sprijinul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Suediei în cadrul Proiectului ”Tekwill” implementat de ATIC.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *