Să fii ‘născut în Moldova’, vorba cântecului, este un avantaj atunci când vorbim despre iniţierea unui startup. In ciuda barierelor de care se pot lovi antreprenorii din Republica Moldova, exista si avantaje care pot impulsiona activitatea afacerilor de aici. Iată câteva dintre motivele pe care le găsim, dacă, bineînțeles, facem un efort și privim partea plină a paharului 🙂:
Moldova este o țară aflată la început de drum, cu posibilități enorme
Pentru Republica Moldova, multe dintre afacerile implementate în ţările dezvoltate, sunt o noutate absolută. În aceste condiții, startuperii au şanse mai mari să implementeze idei inovative pentru Moldova, poate deja testate în alte părţi ale lumii şi care vor avea, rapid, priză la public. Pe de altă parte, în condițiile în care avem o piață de desfacere mică, pentru a avea succes, un antreprenor este pus în situația în care trebuie să gândească global și să creeze un produs internațional. Astfel, realitatea, grea la prima vedere, se transformă într-o experiență extrem de utilă pentru startuper.
Acces la mentori, acceleratoare, investiții, granturi
Dacă acum câțiva ani cuvântul startup era o noțiune străină pentru societatea moldovenească, astăzi, dezvoltarea acestui domeniu s-a regăsit chiar și în programele electorale ale unor candidați la funcția de primar al capitalei 🙂. Startuperii moldoveni au tot mai des posibilitatea să participe la diverse programe educaționale, traininguri prezentate de mentori naționali, sau internaționali. Cât despre granturi și investiții, astăzi acestea sunt la un click distanță.
Piața mică de desfacere ca o oportunitate
Avand o piata mica de desfacere, startupurile tehnologice sunt nevoite sa se gandeasca global inainte de a se lansa cu produsul sau serviciul.„Fiind o piata mica, tu trebuie sa fii international din prima zi.’’ Sergiu Matei. Esti destul de limitat si trebuie sa gandesti global. Realitatea grea din tara este si un avataj, daca reusesti aici, respectiv, poti reusi si in orice parte a lumii.
Forța de muncă ieftină și sarcini fiscale reduse
Aici vom argumenta printr-un exemplu grăitor. Un inginer din Chișinău are un salariu de zece ori mai mic decât unul din San Francisco, sau Londra. La acest aspect se adaugă sarcini fiscale reduse comparativ cu alte țări din regiune (impozitul pe venit 12%), acorduri de liber schimb cu țări din Europa de Vest și de Est cu impozitare zero, parcuri IT și facilități IT din punct de vedere fiscal. Aceste facilități reduc considerabil costurile suportate de un antreprenor.
Facilitățile IT Park Moldova
Scopul IT Park Moldova este să ofere un mediu concurețial printr-o rată de impozitare forfetară de 7% la cifra de afaceri, diminuarea barierelor birocratice, scutirea de impozite pentru angajații companiei, facilitarea emiterii permisului de rezidență și prezența virtuală.
Avem oameni talentaţi, deschişi pentru a învăţa rapid şi care pot fi uşor modelaţi
Orice startuper ştie că după ce a apărut ideea, este nevoie de bani pentru a o implementa, dar, bineînţeles, şi de oameni calitativi care să o dezvolte. Deşi migrează masiv, în Moldova sunt încă mulţi tineri valoroşi. Îi găseşti în universităţi, la traininguri şi cursuri de dezvoltare personală, sau la evenimente tematice.
Infrastructura internetului bine dezvoltată
Cunoaștem cu toții că Moldova este în topul tărilor cu cel mai rapid internet din lume. Într-un articol publicat de portalul OZY în 2018, James menționează ca internetul interlocutorului său pe skype care se afla în Moldova era mult mai rapid decât al său, el aflându-se în capitala tech a lumii, Silicon Valley (viteza de descărcare la Chișinău de 195 Mbps; pe când în Mountain View, California, de doar 48 Mbps). Pe lângă forța de muncă ieftină, internetul rapid este un alt factor care, cu siguranță, a atras companiile de IT outsourcing și call centrele internaționale la Chișinău.