Cum testezi ideea de afacere? Câteva instrumente de la sesiunea cu mentorii Upcelerator Victoria Ous și Tudor Tarlev

În acceleratorul de startup-uri Upcelerator au fost selectate 30 de echipe. Timp de 18 săptămâni startup-urile trec printr-un set de module care includ componentele de bază în crearea unei afaceri scalabile. În fiecare modul participanții realizează un set de sarcini pe platforma upfactory.co după sesiunile live cu mentorii, unde învață mai multe despre un subiect anumit de la antreprenori și experți în domeniu, după care aplică cunoștințele în practică. În timpul realizării sarcinilor participanții au posibilitatea să vorbească în ședințe private cu mentorii și să adreseze diferite întrebări.

În cadrul sesiunii ”Ideas” cu Tudor Tarlev și Victoria Ous, participanții au învățat despre diferite instrumente și exerciții prin care poți să-ți testezi ideea de afacere.

Despre mentori

Victoria Ous – este originară din Moldova, Chișinău,  locuiește deja de 11 ani în Olanda și a început să lucreze în domeniul startup-urilor chiar de la început, a organizat programe de accelerare și a mentorat mai multe startup-uri. Victoria a lucrat la programe de accelerare în Nepal și Vietnam, ceea ce i-a oferit o experiență multiculturală în domeniu. La moment Victoria conduce incubatorul Odyssey, care este un program de inovații și cel mai mare blockchain și Artificial Intelligence hackathon din lume.

Tudor Tarlev –  este un fost antreprenor tech și actual designer de programe educaționale pentru dezvoltare durabilă. După o viață de nomad digital, care a călatorit și dezvoltat proiecte în peste 45 țări, s-a stabilit la Amsterdam și muncește pentru reformarea sistemului educațional alături de agenții ONU și universități de top din întreaga lume. Pe lângă munca de bază în domeniul educației, dezvoltă compania onesevenx – un mic laborator pentru experimente antreprenoriale.

Cum testezi ideea de afacere?

Identificarea problemei
Una din cele mai răspândite greșeli pe care o fac startup-urile e că încep de la o idee, deși corect ar fi să înceapă de la problema pe care și-au propus să o rezolve. E important să te îndrăgostești de această problemă și să construiești credibilitate, așa ca oamenii să se încredințeze în faptul că tu ești potrivit ca să rezolvi această problemă. Și aici, începe de la lucruri simple, găsește statistici, pentru că deciziile informate salvează o grămadă de bani. Începe cu problema, iar atunci când prezinți problema, cu cât mai dramatic o faci cu atât mai mari șanse ai să construiești un pod dintre ideea ta extraordinară și o problemă reală cu care oamenii se confruntă zilnic. 

Cine sunt clienții tăi?
User Persona – este un instrument de analiză a clientului, poți lua un personaj inventat sau unul real și poți pune acolo toată informația despre acesta: Nume, fotografie, vârstă, statut social, job, motivație, influenceri, scopuri, frustrări, preferințe, cum își fac achizițiile, cât de des se confruntă cu problema pe care o rezolvi, etc. 

Soluția
Înainte de anunța care e soluția, vino cu ipoteze și validează-le, prin a găsi la început mai multe motive de ce soluția ta nu va lucra, și dacă după mai multe teste soluția ta în continuare pare una foarte bună, probabil merită să continui să lucrezi la aceasta. Verifică cu oameni reali cât ar plăti pentru soluția ta, care e valoarea adăugată, iar unul din instrumentele de validare a soluției sunt interviurile cu clienții. 

The Mom Test 
De regulă mergem la oamenii care ne iubesc și au încredere în noi, și tocmai de asta trebuie să construim întrebări mai bune pentru ca să identifici corect feedback-ul pentru ideea ta. Dacă ai o idee genială de afacere, în primul rând trebuie să testezi ideea pe părinți, bunici, rude etc. Să te asiguri că toți înțeleg într-un limbaj simplu ce vrei să faci.

Compatibilitatea cu obiceiurile existente ale oamenilor
Atunci când ești tânăr și nu dispui de resurse financiare, verifică dacă soluția ta nu necesită schimbarea de obiceiuri a cumpărătorilor tăi, pentru că în alte cazuri construirea de noi obiceiuri îți va consuma o grămadă de efort și timp. O soluție e să identifici obiceiurile existente prin care clienții își soluționează problema, și ce disconforturi crează aceste obiceiuri, și să începi de acolo. După ce le vei câștiga încrederea clienților, vei putea deja să le propui și soluții mai puțin obișnuite.

Piața
De unde începi? Unde îți vei plasa produsul? Statisticile te vor ajuta să verifici care sunt comportamentele actuale ale clienții, iar un semn că ai putea să reușești pe o anumită piață e să verifici dacă deja există un precedent de achiziție pe acea piață și că probabil și tu vei reuși să atragi consumatori, oferind condiții mai bune. 

Cel mai bun test este să faci o primă vânzare
Banii reali sunt un semn că ideea ta e una bună, dar pot fi și alte semnale de interes, de exemplu, poți colecta emailuri și alte resurse să demonstrezi că acesta e un produs care va aduce vânzări.

Ce servicii oferi tu?
Observă cine sunt clienții tăi, ce fac ei. Analizează  ce sarcini încearcă să realizeze aceștia și ce probleme și provocări au. Magia se va întâmpla atunci când problemele consumatorilor vor corespunde soluțiilor pe care le oferă produsul tău.  Iar dacă nu corespund, pivotează.

Upcelerator este organizat de acceleratorul de inovație și antreprenoriat Dreamups, partener general Orange, cu suportul EFSE Entrepreneurship Academy și realizat cu sprijinul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Suediei în cadrul Proiectului ”Tekwill”.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *