De la art director la fondatorul startup-ului Apakz. Cunoaște istoria lui Valentin Railean, alumnus al programului Business Campus

Numele meu este Valentin Railean, sunt student la Universitatea Tehnică din Moldova, Facultatea Design și Tehnologii Poligrafice, Art Director la tipografia Impressum și fondatorul startup-ului Apakz. 

Deși aveam ideea de a produce ambalaje ecologice personalizate de ceva timp, am reușit să o lansez recent, prin rezultatele obținute în programul Business Campus de la Orange Digital Center.

Inspirația mea vine din călătoriile prin Europa

Inspirația mea vine din călătoriile prin Europa, unde am observat o lacună în piață pentru ambalaje ecologice personalizate. Am decis să îmi inițiez afacerea după ce am conștientizat această lipsă. 

Am o experiență de 10 ani în domeniul ambalajelor de hârtie în Moldova, astfel am identificat oportunitatea de a extinde afacerea și de a acoperi o piață mai largă, europeană.

Apakz își propune să servească nu doar companii mari, ci și afaceri mai mici, oferind ambalaje ecologice, care, nu numai că reduc impactul asupra mediului, dar și promovează identitatea brandurilor prin design creativ și personalizat. Scopul nostru este să combinăm sustenabilitatea cu estetica, oferind produse la un preț competitiv.

Business Campus a fost o experiență definitorie

Programul Business Campus mi-a oferit oportunitatea de a discuta cu mai mulți antreprenori de succes, de a cunoaște istoriile lor, greutățile prin care au trecut și de a învăța din greșelile lor. În plus, efectuând sarcinile propuse de mentori, ideea mea de afacere a început să se transforme într-un plan solid. 

Cele mai stresante, dar și productive, au fost ultimele 48 de ore, în care scopul meu a fost să pregătesc un pitch. Ulterior, acesta mi-a adus victoria. Niciodată nu m-aș fi gândit că două zile nu sunt suficiente pentru a pregăti un pitch de două minute.

Un pitch pregătit în 48 ore și planurile pentru următorii 5 ani

Grantul îl voi investi în crearea unui website și în promovarea acestuia, pentru a extinde vizibilitatea afacerii mele. În următorii cinci ani, intenționez să consolidez o bază stabilă de clienți în toate capitalele și principalele orașe europene, extinzând astfel amprenta și impactul afacerii mele pe piață. De asemenea, planific să recrutez designeri talentați și să diversific gama de produse și servicii pe care le ofer.

Experiența mea în cadrul Business Campus a fost transformatoare din mai multe perspective. Prin interacțiunea cu antreprenori de succes, am găsit o sursă constantă de inspirație și m-am convins că este cu adevărat posibil să construiești o afacere cu impact în Moldova. 

Dacă ești student, prinde oportunitățile

Dacă vrei să dezvolți o afacere, este important să te implici activ în workshop-uri și conferințe pentru a aduna cunoștințe și a-ți construi conexiuni utile. Te încurajez să explorezi opțiunile de granturi, să nu te lași descurajat de frica inițială și să ai încredere în capacitățile tale.

E esențial să abordezi provocările cu curaj, să nu te temi de dificultăți sau greșeli, să-ți menții motivația și să investești în învățarea continuă, profitând de experiența antreprenorilor cu experiență.

Valentin Railean este unul din cei 10 câștigători ai programului național de antreprenoriat Business Campus, lansat de Fundația Orange în parteneriat cu Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie, implementat de Acceleratorul de Inovații și Antreprenoriat Dreamups, sub umbrela Orange Digital Center.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *