De la studentă la fondatoarea afacerii Alex Digital. Cunoaște istoria Nadejdei Dmitreva alumna programului Business Campus

Mă numesc Nadejda Dmitrieva, sunt studentă și fondatoarea atelierului pe roți, o afacere dezvoltată în programul Business Campus.

Participarea în program a fost o coincidență norocoasă, deoarece la începutul verii am luat parte la un hackathon pentru startup-uri numit Innovation Jam, unde am aflat despre oportunitate.

Am învățat să generez idei de afacere cu impact

Chiar dacă am aplicat fără să am o idee clară în minte, speakerii și mentorii rezidenți ne-au învățat să generăm idei de afaceri care să soluționeze problemele comunității. 

Astfel, la finalul părții online a programului, deja aveam două proiecte potențiale din care am ales să mă concentrez pe atelierul pe roți, datorită impactului său semnificativ în comunitatea mea.

Atelierul pe roți economisește timpul și efortul clienților

Atelierul pe roți este un serviciu mobil de reparații electrocasnice pentru locuitorii din raionul Briceni, un concept în care o mașină este echipată cu toate instrumentele necesare pentru repararea tehnicilor de uz casnic chiar la domiciliul clienților. Acesta elimină necesitatea deplasării în oraș pentru a rezolva problemele tehnice, economisind astfel timp și efort pentru locuitorii din zonele rurale și suburbii.

Cea mai grea parte a fost așteptarea rezultatelor 

A doua parte a programului Business Campus, bootcamp-ul offline, a fost intens însă mi-a oferit rezultate de care sunt mândră. 

În prima zi mentorii mi-au oferit o sarcină importantă, să dezvolt website-ul afacerii până a doua zi. Deși mi se părea complicat, am reușit să-l realizez în doar o oră, ceea ce mi-a demonstrat că pot să-mi ating scopurile dacă trebuie.

În următoarele două zile, am primit feedback de la mentori și am început să pregătesc prezentarea pentru pitch-ul de la Demo Day. Cele mai mari emoții le-am simțit în timp ce așteptam rezultatele.

Încă de la început, am avut intuiția că voi face parte dintre cei zece câștigători, iar entuziasmul meu a crescut când juriul a recunoscut importanța soluției pe care afacerea mea o aduce. 

Acest grant de 50.000 de lei va fi investit în echipamentele necesare și generator, pentru a asigura funcționarea eficientă a atelierului.

Business Campus este despre oportunități și comunitate

Datorită experienței mele la Business Campus, am dobândit cunoștințe noi și încredere în abilitățile mele de antreprenoare. După încheierea programului am devenit parte a unei comunități de fondatori ambițioase și care oferă o mulțime de oportunități și conexiuni valoroase.

Pentru viitorii participanți, recomand să îndepliniți sarcinile la timp și să experimentați ideile voastre. Eu trăiesc după motto-ul că nu pierzi nimic dacă încerci, așa că vă încurajez să faceți la fel.

Nadejda Dmitreva este una din cei 10 câștigători ai programului național de antreprenoriat Business Campus, lansat de Fundația Orange în parteneriat cu Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie, implementat de Acceleratorul de Inovații și Antreprenoriat Dreamups, sub umbrela Orange Digital Center.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *